Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Tacere si Singuratate

Discipolul: Este bine să faci legământul tăcerii?
Maestrul: Tăcerea interioară înseamnă renunțarea la tine însuți. Adică viețuirea în afara ego-ului.

Discipolul: Singurătatea este o necesitate pentru un sanyasin?
Maestrul: Singurătatea se află în inima omului. Poți trăi în iureșul lumii și, cu toate acestea, să-ți păstrezi o deplină serenitate a minții, Aceasta înseamnă că trăiești în singurătate. Un altul trăiește în padure, dar nu este în stare să-și țină în frâu mintea; nu se poate spune despre el că trăiește în singurătate. Singurătatea este o atitudine mentală. Ființa legată de lucrurile acestei lumi nu poate s-o obțină, indiferent unde s-ar afla; dar acela care este detașat de lume, trăiește în singurătate, oriunde s-ar afla.

Discipolul: Ce este mauna?
Maestrul: Mauna este starea care transcende vorbirea și gândirea. Este meditația în care nu există activitate mentală. Ea constă în supunerea minții. Meditația profundă este o vorbire fără de sfârșit. Tăcerea vorbește neîncetat, este un etern torent de "limbaj". Acesta se oprește atunci când începem să vorbim, căci vorbele pun stavilă acestui "limbaj" mut. Discursuri și conferințe pot să-i captiveze pe oameni ore întregi, fără să le fie de vreun folos. Tăcerea însă este permanentă și face ca întreaga umanitate să evolueze. Tăcerea este însăși elocvență. Îndrumările verbale nu sunt niciodată atât de elocvente ca tăcerea. Ea însăși este o continuă elocvență. Este cel mai bun limbaj. Există o stare în care cuvintele încetează, făcându-i loc tăcerii.

Discipolul: Dar atunci, cum ne-am mai putea exprima gândurile pentru a comunica între noi?
Maestrul: Aceasta nu este o necesitate decât atunci când există simțul dualității.

Discipolul: De ce nu merge Bhagavan să propovăduiască adevărul tuturor oamenilor de pe Pământ?
Maestrul: De unde știi că n-o fac? A propovădui înseamnă a transmite Cunoașterea; aceasta nu se poate face cu adevărat decât în tăcere. Ce-ai zice despre un om care ascultă o predică timp de o oră și pleacă fără să fi ajuns să-și schimbe viața? Comparați-l cu acela care se așeză la picioarele unei Sfinte Prezențe și duce cu sine, întorcându-se acasă, un mod de a gândi cu totul nou. Ce este mai bine: să predici cu glas tare dar fără efect, sau să rămâi tăcut, revărsând razele forței lăuntrice în jurul tău?
Gândește-te și la originea vorbirii. La început este cunoașterea abstractă, din care purcede ego-ul. La rândul său, acesta zămislește gândirea, iar gândirea dă naștere cuvintelor. Prin urmare, cuvântul este strănepotul Izvorului originar. Și dacă el este atât de eficient, gândește-te de câte ori trebuie să fie mai puternică propovăduirea prin tăcere! Dar oamenii nu înțeleg acest adevăr simplu și limpede, adevărul experienței lor de zi cu zi, veșnic, mereu prezent. Acest adevăr este cel al Sinelui.
Există oare cineva care să nu aibă cunoștință de Sine? Dar oamenilor nu le place să audă vorbindu-se despre acest adevăr. Ei au nevoie de lumea de dincolo, de cer, de infern și de reîncarnare. Pentru că iubesc mai mult misterul decât Adevărul, religia le dă ceea ce își doresc, în speranța de a-i aduce în cele din urmă în Sine; atunci de ce să nu ne statornicim în El, chiar de acum, aici, în clipa aceasta? Pentru a fi martor altor lumi, sau pentru a face speculații pe seama lor, Sinele este absolut necesar; Acestea nu sunt diferite de El. Chiar și atunci când cel ignorant crede că vede obiectele, el nu vede altceva decât Sinele.