Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Prezentare

pagina 2

S-a observat o transformare completă în viața tânărului înțelept. Lucrurile ce mai înainte aveau importanță pentru el, acum își pierduseră valoarea. Valorile spirituale ce le ignorase până atunci, au devenit singurul subiect de interes. Studiile școlare, prietenii, relațiile, toate acestea nu mai aveau nici o semnificație pentru el. S-a maturizat, devenind total indiferent la ceea ce-l înconjura. Umilința, blândețea, supunerea și alte virtuți, au devenit podoabele lui. Evita orice companie, prefera să stea singur, total absorbit în concentrarea Sinelui. Mergea zilnic la templul Minaksi și trăia o mare exaltare, ori de câte ori stătea așezat înaintea imaginilor zeilor și sfinților. Noua viziune asupra existenței îl însoțea permanent, transfigurându-i întreaga viață.

Fratele mai mare al lui Venkataraman a observat această schimbare radicală. De câteva ori i-a reproșat această indiferență și acest comportament tipic yoghin . Aproximativ la șase săptămâni după marea experiență, a urmat momentul de cotitură. Era în 29 August 1896. Profesorul de limba engleză al lui Venkataraman, îi dăduse acestuia drept pedeapsă pentru dezinteresul la învățătură, să copieze o lecție de trei ori. Băiatul tocmai o copiase de două ori, când s-a oprit, realizând totala inutilitate a unor astfel de acțiuni. Aruncând deoparte cartea și caietele, și-a îndreptat corpul, a închis ochii și s-a adâncit în meditație. Între timp, fratele mai mare urmărindu-i întreg comportamentul, a venit la el și i-a spus: "La ce-i folosesc toate astea unuia care se comportă ca tine?" în mod evident se dorea a fi un reproș la comportamentul nefiresc al lui Venkataraman, incluzând neglijarea studiilor. Venkataraman nu i-a răspuns în nici un fel. A recunoscut în sine, că nu există nici un folos în a pretinde că învață, mințindu-se singur. A hotărât să-și părăsească familia; și-a amintit că era un loc pe care ar fi vrut să-l viziteze, Tiruvannamalai. Dacă și-ar fi făcut cunoscută intenția și celorlalți, nu l-ar fi lăsat să plece. Aăa că s-a hotarât să-i păcălească. I-a spus fratelui mai mare, că va merge la școală după amiază, pentru a participa la un curs special. Fratele său i-a cerut să ia cinci rupii dintr-o cutie și să plătească taxa la colegiul unde studia. Venkataraman a coborât la parter; unchiul său i-a pus să manance și i-a dat cele cinci rupii. Apoi a luat un atlas geografic din casă și și-a însemnat pe el cea mai apropiată gară de Tiruvannamalai, - aceasta era Tindivanam. De fapt exista o linie de cale ferată ce ducea direct la Tiruvannamalai. Însă atlasul era vechi, iar traseul respectiv nu era menționat. Spunându-și că trei rupii ar trebui să-i fie de ajuns pentru călătorie, Venkataraman a lăsat restul de bani împreună cu o scrisoare, într-un loc din casă unde fratele său le-ar fi putut găsi cu ușurintă, și a plecat spre Tiruvannamalai. Iată ce a scris în scrisoare: "Am pornit în căutarea Tatălui meu, conform poruncii Lui. Acesta (Venkataraman se referea la persoana lui) a pornit într-o misiune virtuoasă. De aceea nimeni nu ar trebui să-și facă griji în privința acestuia. Nici un ban nu trebuie cheltuit pentru căutarea acestuia. Taxa pentru colegiu nu a fost plătită. Alături sunt două rupii."

Exista un blestem în familia lui Venkataraman - de fapt, era o binecuvântare - conform căruia în fiecare generație, trebuia ca cineva să ajungă cerșetor. Acest blestem a fost lăsat de un ascet rătăcitor, care, se spune că a cerșit pomană la ușa unuia dintre strămoșii lui Venkataraman și a fost refuzat. Un unchi de-al lui Sundaram Aiyar din partea tatălui a devenit sannyasin; la fel și fratele mai mare al lui Sundaram Aiyar. Acum, i-a venit rândul lui Venkataraman, deși nimeni nu a prevăzut, că lucrurile vor lua o asemenea întorsatură. Detașarea și-a găsit adăpost în inima lui Venkataraman, și astfel a devenit un parivrajaka.

Călătoria pe care Venkataraman a făcut-o de la Madurai la Tiruvannamalai, a fost o adevărată epopee. Pe la amiază, el a părăsit casa unchiului său. A mers pe jos până la gară cam un kilometru. Din fericire trenul a avut întârziere în acea zi, altfel l-ar fi scăpat. S-a interesat de prețul biletului și a aflat că pentru clasa a treia spre Tindivanam, costă două rupii și treisprezece annas. Și-a cumpărat un bilet și a păstrat restul. Dacă ar fi știut că mai exista o legătură direct spre Tiruvannamalai și ar fi consultat tabela cu prețul biletului, ar fi aflat că acesta costa exact trei rupii, cât avea el. Imediat ce trenul a sosit, s-a urcat în el liniștit, ocupându-și locul. Unul dintre călători, un Maulvi, a intrat în conversație cu Venkataraman. De la acesta Venkataraman a aflat că exista o linie ce deservea un traseu direct spre Tiruvannamalai și că are posibilitatea să schimbe la Viluppuram, fără a mai merge până la Tindivanam. Aceasta a fost o informație folositoare. Se lăsase întunericul când trenul a ajuns la Tiruccirappalli. Lui Venkataraman i se făcuse foame; cu o jumătate de anna, a cumpărat doua pere; și în mod destul de ciudat, chiar de la prima îmbucătură, foamea i-a fost potolită. Cam pe la trei dimineața trenul a sosit la Viluppuram. Venkataraman a coborât din tren cu intenția de a parcurge restul drumului până la Tiruvannamalai pe jos.