prezentare - pagina 1
La aproximativ 30 de mile sud de
Madurai, exista un sat Tirucculi dupa numele unui stravechi templu al lui Siva, despre care au cantat doi dintre cei mai mari sfinti tamili, Sanduramurti si Manikkavacakar. In acest loc sacru, au trait la sfarsitul secolului nouasprezece, un avocat fara atestat, Sundaram Aiyar impreuna cu sotia sa Alagammal. 
Pietatea, devotiunea si caritatea, defineau acest cuplu deosebit. Sundaram Aiyar era generos peste masura. Alagammal era o sotie hindusa ideala. Ea l-a nascut pe Venkataraman in 30 Decembrie 1879, cel ce mai tarziu avea sa-i fie cunoscut lumii sub numele de Ramana Maharshi. A fost o zi norocoasa pentru hindusi, ziua de Ardradarsanam. In fiecare an, in aceasta zi, imaginea lui Siva dansand, - Nataraja, este scoasa afara din templu intr-o procesiune ordonata, pentru celebrarea gratiei divine a Stapanului, ce L-a facut sa apara inaintea unor sfinti cum ar fi Gautama, Patanjali, Vyaghrapada si Manikkavacaka. In anul 1879 in ziua de Ardra, imaginea lui Nataraja din templul de la Tirucculi a fost scoasa cu tot fastul ceremonios si chiar in momentul in care se pregateau s-o reintroduca in templu, s-a nascut Venkataraman. Nu s-a remarcat nimic distinctiv in primii ani de tinerete ai lui Venkataraman. El a crescut asemenea unui baiat de nivel mediu. A fost trimis pentru scoala elementara in Tirucculi, iar apoi pentru scoala generala in Dindigul. Cand a implinit doisprezece ani, tatal lui a murit. Acest fapt a impus plecarea la Madurai impreuna cu familia, pentru a trai la unchiul Subbaiyar din partea tatalui. Acolo a fost trimis la Scott's Middle School, iar apoi la Liceul Misiunii Americane. Era un elev indiferent, nici pe departe preocupat de studii. Insa era un tanar sanatos si puternic. Colegii lui de scoala si alti prieteni se temeau de puterea lui. Oricand, daca vreunul dintre ei avea vreo plangere impotriva lui, n-ar fi indraznit sa-l infrunte, in afara perioadei cand era adormit. Se spune ca era destul de neobisnuit: nu stia nimic din ce i se intampla in timpul somnului. Era scos uneori afara si chiar batut fara ca macar sa se trezeasca. in mod aparent a fost un accident ca Venkataraman a auzit de Arunachala la varsta de saisprezece ani. Intr-o zi, o ruda mai in varsta a fost invitata de familie in Madurai. Baiatul l-a intrebat de unde vine. Ruda i-a raspuns: "De la Arunachala". Acest nume, "Arunachala", a actionat ca o vraja magica asupra lui Venkataraman, care cu evidenta exaltare i-a pus urmatoarea intrebare batranului domn: "Ce? De la Arunachala? Unde-i asta?". I s-a raspuns ca Tiruvannamalai este tot una cu Arunachala.
Curand dupa incidentul ce i-a atras lui Venkataraman atentia spre Arunachala, a existat o alta intamplare, care de asemenea a contribuit la intoarcerea mintii baiatului catre valorile mai adanci ale spiritualitatii. S-a intamplat sa puna mana pe o copie din Periyapuranam a lui Sekkilar, ce relata despre vietile sfintilor Saiva. A citit cartea si a fost vrajit de ea. Aceasta a fost prima parte de literatura religioasa pe care a citit-o. Exemplul sfintilor l-a fascinat; si in ascunzisurile inimii sale a gasit ceva ce-i raspundea cu bunavointa. Fara vreo vizibila pregatire timpurie, s-a ivit o dorinta in el catre emulatia spiritului de renuntare si devotiune, ce constituie esenta unei vieti sfinte.
Experienta spirituala pe care acum Venkataraman era sincer doritor sa o aiba, a venit curand si intr-un mod total neasteptat. Era cam pe la mijlocul anului 1896; Venkataraman avea saptesprezece ani atunci. Intr-una din zile statea singur la primul etaj al casei unchiului sau. Era sanatos ca de obicei. Nu era nimic in neregula in privinta asta. insa o neasteptata si evidenta frica de moarte a pus stapanire pe el. Simtea ca este pe moarte. De ce acest sentiment avea sa-l cuprinda, nu stia. Sentimentul unei morti iminente, totusi, nu l-a descurajat. Cu calm reflecta la ce avea sa faca. si-a spus: "Acum, moartea vine. Ce inseamna asta?. Ce inseamna sa mori? Acest corp moare." Imediat dupa aceea, s-a lasat jos intinzandu-si mainile si inclestandu-le, ca si cum ar fi fost in rigor mortis. Si-a oprit respiratia si si-a tinut buzele foarte strans, astfel incat, pentru oricine din exterior infatisarea corpului sau semana cu un cadavru. Acum, ce-ar urma? Iata ce gandea: "Ei bine, acum corpul acesta este mort. Va fi purtat catre rug si acolo ars si transformat in cenusa. Dar odata cu moartea acestui corp, sunt eu mort? Sunt eu corpul? Corpul acesta este inert si tacut. Dar simt intreaga forta a personalitatii mele, si chiar vocea "Eu-lui" inauntrul meu, separata de corp. Deci sunt Spiritul ce transcende corpul. Corpul moare, dar Spiritul care-l transcende, nu poate fi atins de moarte. Asta inseamna ca sunt Spiritul etern". Povestita de Bhagavan Sri Ramana mai tarziu, in beneficiul discipolilor sai, aceasta experienta arata ca si cum fusese un proces al ratiunii. Dar, a avut grija sa le explice ca nu a fost asa. Realizarea s-a petrecut fulgerator. A perceput adevarul direct. "Eu-l" era ceva foarte real, singurul lucru real. Frica de moarte a disparut odata pentru totdeauna. De atunci, "Eu-l" a continuat sa fie perceput asemenea notei fundamentale sruti , ce sta la baza tuturor celorlalte note si cu care se impleteste. Astfel, tanarul Venkataraman s-a regasit in varful spiritualitatii, fara nici o pregatire serioasa anterioara. Ego-ul s-a pierdut in torentul Constiintei Sinelui. Dintr-o data, baiatul ce in mod obisnuit era numit Venkataraman, a inflorit intr-un intelept si Sfant.
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | Inainte > | Ultima >> |