Ramana Maharshi

Ramana Maharshi - Disciplina Mentală

pagina 1

Discipolul: Cum pot să-mi disciplinez mintea?
Maestrul: Nici o minte nu trebuie disciplinată dacă realizezi Sinele. Sinele strălucește atunci când mentalul dispare. Indiferent dacă mintea unui realizat este activă sau nu, doar Sinele există (cu adevărat) pentru el, căci mintea, corpul și lumea nu sunt despărțite de Sine. Ar putea oare toate acestea să fie altceva decât Sinele? Atunci când ești conștient de aceasta, când ai înțeles acest adevăr, pentru ce ți-ai mai face griji din pricina acestor umbre zadarnice? Cum ar mai putea ele să afecteze Sinele?

Discipolul: Dar dacă mentalul nu este decât o umbră, cum vom putea cunoaște Sinele?
Maestrul: Sinele este însăși Inima ce strălucește prin propria ei lumină. Iluminarea vine din Inimă și se îndreaptă spre creier, sediul mentalului. Noi privim lumea cu mintea, deci prin lumina reflectată a Sinelui. Lumea este percepută printr-un act al minții. Atunci când mintea este iluminată, ea este conștientă de lume; dar atunci când mintea este în întuneric, nu este conștientă de nimic. Dacă îți îndrepți mintea spre interior, către izvorul iluminării, cunoașterea obiectivă încetează și în Inima va străluci numai Sinele. Luna strălucește pentru că reflectă lumina soarelui. Atunci când soarele asfințește, luna ne ajută să distingem obiectele, datorită luminii pe care o reflectă. Dar atunci când soarele răsare din nou, nimeni nu mai are nevoie de lună, al cărei disc se vede totuși pe cer. Mintea și Inima nu se pot compara. Mintea ne este de folos datorită luminii pe care o reflectă. O folosim pentru a vedea obiectele. Când o întoarcem spre interior, ea se cufunda în Izvorul iluminării, care strălucește prin el însuși. Atunci mintea este ca luna în timpul zilei. Când este întuneric, ai nevoie de o lampă ca să faci lumină. Dar atunci când soarele a răsărit, orice lampă devine inutilă, căci obiectele sunt vizibile. Pentru a vedea soarele nu ai nevoie de nici o lampă, ajunge numai să-ți îndrepți privirea spre astrul luminos al zilei. Tot astfel, pentru a vedea obiectele, ai nevoie de lumina pe care o reflecta mintea. Pentru a vedea însă Inima, este de ajuns ca toată atenția să se îndrepte către ea. Atunci mintea nu mai contează, și Inima va străluci în toată splendoarea, prin propria ei lumină.

Discipolul: După ce am părăsit ashramul, în octombrie, m-am simțit învăluit, timp de vreo zece zile, de această pace care domnește în jurul Dumneavoastră. în fiecare clipă, chiar și în timpul celei mai intense activități cotidiene, simțeam în adâncul meu această pace în sânul unității; era ceva asemănător cu dedublarea conștiinței, care apare atunci când moțăi în timpul unei conferințe plicticoase. Apoi totul dispărea și mă întorceam la obișnuitele fleacuri stupide. Munca nu ne lasă suficient timp pentru meditație. Ajunge oare să mă gândesc neîncetat că "Eu sunt" în timp ce muncesc?
Maestrul: (după un scurt moment de tăcere): Dacă îți întărești spiritul, această pace va continua fără încetare. Durata ei este proporțională cu forța mentală dobândită printr-o practică asidua. O minte astfel "îmbăiată" ajunge repede în stare să urmeze cursul râului. în acest caz, indiferent dacă te afli sau nu în activitate, râul nu va fi nici deviat, nici întrerupt. Nu munca este adevăratul obstacol, ci ideea că tu ești cel care o face.

Discipolul: Trebuie să facem meditații special ca să ne întărim mintea?
Maestrul: Nu, dacă păstrați mereu în minte ideea ca nu este vorba de munca voastră personală. La început trebuie să faceți eforturi ca să fiți conștienți de aceasta tot timpul, dar mai târziu devine un lucru firesc și continuu. Atunci munca se va face de la sine și pacea lăuntrică își va păstra întreaga puritate. Meditația este adevărata voastră natură. Acum o numiți meditație pentru că sunteți distrați de alte gânduri. Dar atunci când acestea sunt eliminate, rămâneți singuri - adică în starea de meditație, eliberați de orice gând. Iar ceea ce încercați să dobândiți prin eliminarea gândurilor este adevărata voastră natură. Această înlăturare a gândurilor parazite, voi o numiți meditație. Dar atunci când practica ajunge să se așeze pe baze solide, adevărata natură se manifestă în toată splendoarea, și descoperim că aceasta este adevărata meditație.

Discipolul: Cu cât încercăm mai mult să medităm, cu atât mai puternice devin gândurile parazite!
Maestrul: Da, tot felul de gânduri apar în timpul meditației. Este un lucru firesc, pentru că tot ce este ascuns în voi iese atunci la lumină. Dacă toate acestea n-ar fi aduse la suprafață, cum am mai putea să le distrugem? Gândurile apar oarecum spontan, pentru ca, în cele din urmă, să dispară, întărind astfel mentalul.