ramana arunachala - de arthur osborne - pagina 1
Doar cu putin timp înainte de sfârsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial s-a întâmplat, ca niste prieteni mi-au trimis câteva fotografii cu Bhagavan Sri Ramana Maharshi si câteva din cartile sale. Sub influenta scriitorului francez Rene Guenon, care a reinterpretat lumii vestice traditiile spirituale uitate, întelesesem deja ca toate fiintele sunt manifestarea unuia si aceluiasi Sine sau Existenta Pura si ca eu, în esenta mea, sunt identic cu acest Sine. Aceasta înseamna ca este posibil de realizat si de devenit Una cu aceasta Suprema Identitate si ca de fapt scopul vietii este chiar aceasta realizare. Pâna ce acest scop nu va fi atins, iluzia unei vieti separate va continua într-o forma sau alta si va umbri stralucirea Existentei Pure cu toate suferintele si frustrarile ei. Am stiut ca aceasta sarcina este eroica, marea cautare, a Sfântului Graal si a Lânii de Aur si ca aceasta cere un efort constant pe o cale prescrisa si sub îndrumarea unui guru. Eu faceam eforturi sa descopar si sa urmez o asemenea cale, dar oameni pentru care nutream cel mai mare respect m-au asigurat ca Bhagavan nu era un guru si ca învataturile lui, oricât de sublime, nu constituiau o îndrumare practica pe o cale pe care oamenii ar fi putut sa o urmeze.
Am fost enorm de impresionat de cartile si de fotografiile sale, de frumusetea si de puterea lor spirituala, dar le-am clasat, considerat, mai degraba ca pe o parere personala, decât ca pe o utilitate.
În orice caz, nu m-as fi putut duce la Tiruvannamalai, pentru ca la acea data lucram în Siam ca lector universitar. Curând însa a devenit posibil. În 1941 am avut un concediu de sase luni pe care l-am petrecut în India. Cu toate acestea nu m-am dus; acceptasem opinia ca efortul bazat pe o aspiratie mai modesta era mai practicabil si ca o îndrumare mai putin iluminata era mai efectiva.
În septembrie, când mi s-a terminat concediul, razboiul se apropiase de Siam, asa ca mi-am lasat sotia si cei trei copii în India si m-am întors singur. Un prieten le-a deschis cu multa amabilitate usa casei lui în Tiruvannamalai, unicul loc unde sotia mea îsi dorea sa locuiasca. Ea era mult mai practica decât mine, mai putin preocupata de teorie. M-am întors înapoi fara sa-l fi vazut pe Bhagavan.
În decembrie, când Japonezii au invadat Siamul, am fost arestat si închis. Chiar cu putin înainte am primit o scrisoare în care mi se spunea ca fiica mea mai mare, atunci în vârsta de cinci ani, si fiul meu cu trei ani mai mic, îl rugasera pe Bhagavan sa ma aibe în grija pe timpul razboiului, iar el zâmbise, dându-si acordul.
Au urmat trei ani si jumatate de închisoare pâna la capitularea Japoniei în 1945. A fost un timp îndelungat pentru sadhana. Bhagavan a devenit din ce în ce mai mult suportul stradaniilor mele, desi înca nu ma întorsesem spre el ca spre un Guru.
| 1 | 2 | 3 | 4 | Inainte > | Ultima >> |